Betty insarcinata
Betty insarcinata

Betty Salam este însărcinată. Anunțul a fost făcut de ea pe rețelele de socializare, iar prietenii virtuali i-au transmis multe felicitări. Betty și Cătălin Vișănescu urmează să se căsătorească în luna august a anului acesta, iar vestea că vor avea un copil, i-a bucurat mult pe cei doi.

Artista a publicat alături de mesajul prin care a anunțat faptul că este însărcinată, și două fotografii în care iubitul ei, Cătălin, îi sărută burtica. Deși au fost multe zvonuri în ultima vreme referitor la o eventuală sarcină, Betty a hotărât să împărtășească această bucurie șși cu prietenii ei virtuali.

„Dragii noștri, după cum bine știți, 2018 vine cu multe schimbări și provocări pentru noi. Este anul în care eu și Cătălin punem primele cărămizi ale familiei noastre, iar Dumnezeu a hotărât să ne binecuvânteze cu un minunat dar la început de drum. Familia noastră se va mări cu încă un membru, un bebe, care pentru noi a venit ca o minune. Au fost multe speculații legate de o eventuală sarcină de-a lungul timpului, dar de data aceasta, zvonurile sunt adevărate. Am păstrat secretul o perioadă de timp pentru a ne asigura că, atât eu cât și copilul, suntem bine și sănătoși, iar acum, la începutul celui de-al doilea trimestru de sarcină am vrut ca și voi să luați parte la bucuria noastră. Vă mulțumim că ne sunteți alături la fiecare pas, în momentele frumoase și mai ales, vă mulțumim pentru iubirea pe care ne-o purtați! Bine ai venit în viața noastră, minune! Te iubim deja mai mult decât o putem spune în cuvinte!”, a declarat Betty Salam.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.