Teacher and children with face mask back at school after covid-19 quarantine and lockdown, writing.

Consiliul Naţional al Elevilor afirmă că autorităţile fac „declaraţii evazive şi incerte” înainte de începutul anului şcolar şi că măsurile prezentate până acum „denotă o lipsă acută de responsabilitate”.

„Într-un sistem de învăţământ de stat, care este, cel puţin în teorie, gratuit, este inadmisibil ca elevilor să nu li se asigure pachetul minim de protecţie pentru întoarcerea la şcoală”, spun reprezentanţii elevilor. Ei susţin că, dacă situaţia va continua în felul acesta, vor solicita amânarea începerii anul şcolar.

Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă dezacordul cu privire la „declaraţiile evazive şi incerte venite din partea autorităţilor, care, cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar, nu comunică nicio măsură clară şi concretă privind reîntoarcerea la cursuri”. Reprezentanţii elevilor amintesc că, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis afirma, în cadrul unei conferinţe de presă: „Bănuiesc că pur şi simplu nu există fonduri suficiente pentru aşa ceva (…) Profesorii vor merge cu masca pe care şi-o vor procura ei şi elevii la fel”.

„E inadmisibil ca elevilor să nu li se asigure pachetul minim de protecţie pentru întoarcerea la şcoală”
Ei consideră că măsurile prezentate până acum de autorităţi „denotă o lipsă acută de responsabilitate, având în vedere faptul că existenţa materialelor sanitare pentru toţi elevii este vitală, în contextul începerii anului şcolar în format fizic, în majoritatea localităţilor din România”.

„Într-un sistem de învăţământ de stat, care este, cel puţin în teorie, gratuit, este inadmisibil ca elevilor să nu li se asigure pachetul minim de protecţie pentru întoarcerea la şcoală, în condiţiile în care Ordonanţa de urgenţă menţionată mai sus prevede alocarea a 50 de milioane de euro pentru achiziţionarea de materiale sanitare în şcoli”, afirmă Consiliul Naţional al Elevilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.