Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda, care se întind pe 29 de kilometri, sunt pregătite pentru recepția tehnică de luni. Sâmbătă s-au făcut ultimele marcaje, după ce o parte din tronson a fost frezat, constructorul ținând cont de neconformitățile invocate de Compania Națională de Infrastructură din România, potrivit ziarulunirea.ro.

Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a declarat, sâmbătă, pentru ziarulunirrea.ro, că inspecția tehnică pe lotul 3 va începe de la ora 11.00, iar pe lotul 4 de la ora 13.00.

”Ne așteptăm să fie finalizate lucrările, să putem recepționa și ulterior deschide cele două loturi ale autostrăzii. Dacă toate sunt bune și dacă nu apar probleme de ultim moment care necesită un timp de așteptare și dacă sunt completate toate documentele în vederea întocmirii procesului verbal și dacă este o oră agreabilă pentru a deschide circulația o vom face luni. Dacă, să spunem, ne vom întinde în noapte până la încheierea tuturor procedurilor se deschide a doua zi dimineața. Sper că vor merge suficient de repede și inspecția în sine astfel încât să putem deschide”, a spus Alin Șerbănescu.

La inspecția tehnică va participa reprezentanți ai CNAIR și ai Inspectoratului de Stat în Construcții. Sunt invitate autorități locale și vor fi prezenți și constructorii, în cazul în care vor exista nelămuriri.

Potrivit datelor CNAIR, lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda, între Aiud şi Decea, în lungime de circa 12,4 km este finalizat în proporţie de 100%. Proiectantul autostrăzii Sebeş-Turda, Lot 3 în valoare de circa 420 milioane lei este firma Aecom Ingenieria SRL, consultant – DRDP Cluj, iar constructor – asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte D’Acqua SpA. Lotul 4 din autostrada Sebeş-Turda, dintre Decea şi Turda a fost construit de Porr Construct SRL, valoarea lucrărilor fiind de circa 470 milioane lei.

Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda. Primele două loturi sunt încă în fazele incipiente de construcţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.