A trecut ceva vreme de când Romeo Fantastick a ieșit din lumina reflectoarelor! Mereu prezent la cele mai excentrice evenimente, în trecut, sigur pe el de fiecare dată și indiferent când venea vorba de părerile oamenilor, Romeo Fantastick a fost și va rămâne unul dintre cei mai controversați maneliști.
Romeo Fantastick nu poate fi uitat de ascultătorii săi. Chiar dacă au trecut câțiva ani de când nu mai scoate melodii pe bandă rulantă, numele lui încă este rostit de fani. De curând a lansat însă o piesă „de sezon”, în care a râs de coronavirus
De unde provine numele de scenă „Romeo Fantastick”
Autoproclamat „regele secsului”, Romeo Fantastick a stârnit numeroase controverse de-a lungul timpului, atât prin prisma melodiilor sale cu tentă sexuală, cât și prin vestimentație și modul în care alegea să se exprime.
În 2014, proaspăt reîntors în viața mondenă după câțiva ani de absență, Romeo Fantastick a șocat prin cele mai sincere declarații. Manelistul a povestit de unde vine numele lui de scenă, dar și de ce i se spune „regele secsului”. Fără nicio reținere, acesta a scos în lumină una dintre cele mai intime povești cu putință.
„Lumea mi-a zis așa, nu mi l-am pus eu. Prima oară am fost denumit «Bombastic», apoi «Fantastick», pentru că, pe unde mergeam, făceam show mare”, și-a început Romeo Fantastick dezvăluirile, pentru sapteseri.ro.
Eram în Spania la o cântare și o fată a dorit să vadă ea ce și cum e cu mine, așa că a făcut un pariu cu cineva că ea în 5 minute mă extermină. Oricum, se vorbea pe tema asta, «cum o fi Romeo la pat?». În fine, eu n-am știut de nimic și m-am dus cu ea și am petrecut vreo trei ore, timp în care am făcut-o de comandă, s-a îndrăgostit de mine. Detalii nu cred că vrei să știi.
Dup-aia am fost invitat la emisiunea unui specialist, unde am povestit faza asta de pomină și așa mi-a rămas numele.